Apel la memorie

Fiecare dintre noi are o poveste în spate, iar uneori poate chiar o dramă. Bunicul meu, Crețu Ignat avea 14 ani pe 28 iunie 1940. S-a născut și a trăit în România. Iar pe 28 iunie 1940 a fost deposedat de cetățenia română și a devenit peste noapte cetățean sovietic.

Sora și frații săi au avut aceeași soartă: au fost martorii deportărilor staliniste, au supraviețuit foametei din ’46-’47. Dar drama cea mare a fost alta: cel mai mare dintre frați, Crețu Gheorghe, a rămas în 1944 în comuna Dor Mărunt, jud. Călărași (unde s-au refugiat mai multe familii de români basarabeni originari din Speia, Anenii Noi).

A fost nevoit pentru tot restul vieții să trăiască departe de părinți, de frați, de soră, de locurile unde s-a născut și a copilărit. Pentru început și-a falsificat certificatul de naștere, deoarece în acea perioadă foarte mulți basarabeni erau “pescuiți” de autoritățile de atunci și “repatriați” cu forța, doar că această “repatriere” în foarte multe cazuri sfârșea în Siberia.

În anii care au urmat s-au vizitat doar de câteva ori, fiindcă procesul de perfectare a actelor era foarte anevoios și dura foarte mult, iar atunci când se vizitau erau urmăriți fie de KGB (în URSS), fie de Securitate (în România Socialistă). Au trecut anii și chiar dacă bunicul meu, sora și frații săi care au rămas în Basarabia au fost cât de cât longevivi (toți au trecut de 80 de ani, bunicul meu plecând la cele veșnice la sfârșitul lui 2018 la vârsta de aproape 93 de ani), Crețu Gheorghe a trăit puțin peste 50 de ani. S-a uscat de dorul de familie, de dorul Basarabiei. Iar Dor Mărunt – denumirea localității, a devenit probabil pentru fratele bunicului meu un Dor nemărginit. Au trecut anii și chiar dacă fratele bunicului meu nu mai trăia, eu știam de la părinți, de la bunicul Ignat, că noi avem rude în România.

Între timp în 2005 am fost admis la liceu la Bacău. Iar într-o bună zi mi-am zis că eu trebuie să îmi găsesc rudele. Am aflat de la bunicu că fratele său a trăit în comuna Dor Mărunt, iar în prezent acolo mai locuiesc doi copii ai lui Crețu Gheorghe. Am mers la gară și după o călătorie de ore întregi cu trenul am ajuns la Dor Mărunt. Am luat la pas această comună aflată în inima Bărăganului, iar după aproape o oră de căutări, i-am găsit pe unchiul Mitică Crețu și mătușa Rozica. Bucuria regăsirii a fost (și încă mai este de nedescris). Eu m-am reîntors la liceu cu inima plină de bucurie, iar cu rudele noastre de la Dor Mărunt ținem legătura, ne revedem periodic.

Bucuria regăsirii mi-a adus convingerea că doar făcând apel la memorie putem avea certitudinea că suntem cu rădăcinile înfipte adânc în acest pământ.

Autor: Mihai Crețu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s