Catedrala simbol din zona de sud a Basarabiei prinde contur. Au fost montate turlele și crucile

În apropierea orașului Cantemir din Republica Moldova, la Cania, se înalță o biserică simbol închinată sfinților români, precum și tuturor eroilor jertfiți pentru eliberarea Basarabiei. 

Construcția este o adevărată catedrală în zona Basarabiei de Sud, a remarcat Episcopul Veniamin. Piatra de temelie a fost pusă în anul 2000, iar lucrările au început în 2004.

Luni, 10 august, au fost înălțate cele trei turle și trei cruci ale lăcașului de cult.

După slujba oficiată cu acest prilej, PS Veniamin și-a exprimat speranța ca până în toamna acestui an, să fie încheiate lucrările la acoperișul bisericii și apoi cu celelalte lucrări, „încât bucuria noastră să fie deplină când vom putea să oficiem Sfânta Liturghie în măreața Catedrală din zona Cantemirului”.

„Această biserică simbol, mausoleu pentru toți eroii jertfiți pentru eliberarea Basarabiei va fi o cetate a credinței și a neamului nostru, o cetate a Ortodoxiei și loc de rugăciune, de meditație și de binecuvântare pentru cei care vor păși pragul acesteia ca pelerini sau enoriași, dar și ca oaspeți ai Episcopiei”.

La avansarea lucrărilor a contribuit și Guvernul României, prin Secretariatul de Stat pentru Culte și Departamentul Românilor de Pretutindeni, alături de Patriarhia Română, Arhiepiscopia Bucureștilor și alți binefăcători, a precizat Episcopul Veniamin.

Citește mai departe…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s