Încep înscrierile pentru masterat la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi

Pentru cele 51 de programe de masterat, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi scoate la concurs anul acesta 2.158 de locuri la buget și cu taxă. Criteriile de admitere sunt specifice fiecărei facultăți. Astfel, la Facultățile de Inginerie, Litere, Științe și Mediu, Educație Fizică și Sport, Istorie, Filosofie și Teologie și Transfrontalieră, Arhitectură Navală departajarea candidaților se va face prin concurs pe bază de dosar. Media finală de admitere este calculată ca pondere egală a mediei aritmetice a examenului de diplomă/licență și a mediei generale ponderate de promovare a studiilor.

La programul de masterat în engleză de la Facultatea de Arhitectură Navală este obligatorie și promovarea unui test online de limbă engleză. La Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor, media finală de admitere se calculează ca media aritmetică a examenului de diplomă/licență (60%) și media generală de promovare a studiilor (40%). Același sistem de departajare a candidaților se aplică și la Facultatea de Inginerie și Agronomie din Brăila.
La Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică, la 4 din cele 5 programe scoase la concurs, media de admitere se face din 75% media aritmetică a examenului de diplomă/licență și doar 25% media generală aritmetică de promovare a studiilor.
Candidații la studiile de masterat derulate de Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice trebuie să promoveze un concurs de admitere este pe bază de dosar, în care nota finală este egală cu media aritmetică a examenului de diplomă/licență;
La Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, media finală de admitere se calculează din 70%  media aritmetică a examenului de diplomă/licență și 30% media generală aritmetică de promovare a studiilor.
Singura facultate din cadrul universității la care admiterea constă exclusiv în probe practice este cea de Arte. La proba I, care este eliminatorie, candidatul va pune la dispoziția comisiei o înregistrare audio-video care să conțină prezentarea unei teme de cercetare din zona arte lirice pe care și-o dorește să o studieze în cadrul masteratului, interpretarea unei lucrări muzicale reprezentativă pentru candidat, cu sau fără acompaniament. Pentru proba a doua, evaluată cu notă, candidatul va pune la dispoziția comisiei o înregistrare audio-video care să conțină interpretarea unei lucrări muzicale de factură clasică, diferită de cea aleasă pentru prima probă. Candidatul își asumă printr-o declarație pe proprie răspundere că va pune la dispoziția comisiei materiale audio-video proprii și needitate în programe sau softuri specializate. Materialele audio-video vor fi transmise online către comisia de concurs la adrese care vor fi puse la dispoziția candidaților în momentul înscrierii. Nota finală de admitere este nota obținută în Faza a II-a.
Înscrierile pentru programele de masterat de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi au loc în perioada 5-15 septembrie. În zilele de 16 și 17 septembrie vor avea loc probele de admitere la fiecare facultate în parte, se vor prelucra datele și se vor depune/soluționa contestațiile. În data de 18 septembrie vor avea loc eventuale redistribuiri și vor fi afișate rezultatele finale.
Taxa de înscriere, pentru fiecare program în parte este de 150 de lei.
Mai multe detalii puteți obține accesând www.admitere.ugal.ro, secțiunea Masterat.
Sursă: www.ugal.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s