PUN are cinci noi vicepreședinți

Partidul Unității Naționale (PUN) are, începând cu 28 noiembrie cinci noi vicepreședinți. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Consiliului Politic Republican la care au participat președinții organizațiilor teritoriale ale PUN din Republica Moldova.

Potrivit unui comunicat al formațiunii, Consiliul Politic Republican cu majoritatea de voturi a luat decizia de a demite vicepreședinții Partidului Unității Naționale și a aproba o altă componență: Corneliu Pântea (președintele Organizației municipale Chișinău a PUN), Ion Cobîșenco (Președintele Organizației de Tineret), Victoria Botnari (Președintele Departamentului Planificare), Igor Petcu (Responsabil zona Nord în cadrul departamentului Planificare),  Dorin Dușciac (responsabil Diaspora). De asemenea, au fost reconfirmați în funcțiile de prim-vicepreședinți domnul Viorel Iordăchescu și doamna Ana Guțu.

În cadrul forului, președintele PUN, Octavian Țîcu, a prezentat raportul său de activitate pentru un an din momentul preluării conducerii formațiunii, fiind  trasate noi linii directorii pentru activitatea următoare a Partidului Unității Naționale, se mai spune în comunicatul citat.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s