Informații privind pandemia COVID-19 în Republica Moldova

Cetățenilor Republicii Moldova nu le este permisă intrarea în Ungaria

Autoritățile ungare au anunțat noi măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul Ungariei. Astfel, după data de 15 iulie, cetățenilor moldoveni nu le va fi permisă intrarea în acest stat, comunică MOLDPRES.

Potrivit Ambasadei Republicii Moldova la Budapesta, noile măsuri vor intra în vigoare la 15 iulie curent, și vizează clasificarea statelor de proveniență a resortisanților pe trei categorii – roșu, galben şi verde şi limitarea, în consecință, a trecerii frontierei de către persoanele care sosesc din aceste țări, respectiv: zona verde – intrarea permisă fără restricții, zona galbenă – intrarea permisă cu restricții și zona roșie – intrare interzisă.

Continue reading “Cetățenilor Republicii Moldova nu le este permisă intrarea în Ungaria”

Bulgaria își închide granițele pentru cetățenii altor state, inclusiv tranzitul

Bulgaria interzice accesul pe teritoriul țării a cetățenilor din alte state, inclusiv ai Republicii Moldova, până la 15 iulie. Măsura este aplicată în conformitate cu ordinul Ministerului Sănătății bulgar.

Ambasada Republicii Moldova în Republica Bulgaria informează că, în conformitate cu ordinul Ministerului Sănătății al Bulgariei, intrarea în Bulgaria a cetățenilor statelor terțe, inclusiv ai Republicii Moldova, este interzisă până la 15 iulie 2020, inclusiv cu scop de tranzit.

Continue reading “Bulgaria își închide granițele pentru cetățenii altor state, inclusiv tranzitul”