LIMBA ROMÂNĂ NU SE NEGOCIAZĂ

AUTOR: Mihai Goian

Mihai GOIAN este student-masterand la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, programul de studii Geopolitică și interferențe socio-culturale sud-est europene.

Întâi și întâi exact ca acum 32 de ani, trebuie să spunem ferm și apăsat cine suntem și ce limbă vorbim, iar mai apoi fără a ne mai întoarce la acest subiect să ne apucăm de dezvoltarea statului și parcursul românesc și european.

Samuel Huntington a caracterizat Republica Moldova ca un “stat sfâșiat” în cartea sa “Ciocnirea Civilizatiilor”. Pentru ca un stat sfâșiat să devină puternic, în teoria sa el propune ca prim pas revenirea la identitatea națională istorică. Din păcate astăzi urmărim cum Academia de științe face solicitări parlamentului să modifice articolul 13, care este la moment unul rușinos și departe de realitatea istorică a romanilor basarabeni. Iar pe altă parte președintele parlamentului declara că nu este o prioritate la moment.

Continue reading “LIMBA ROMÂNĂ NU SE NEGOCIAZĂ”

R. Moldova și România vor avea echipe comune de poliție în zona de frontieră

Inspectoratul național de securitate publică al Inspectoratului General al Poliției, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui, vor crea echipe comune de patrule de poliție în zona de frontieră moldo-română, care pe de o parte vor asigura creșterea prezenței poliției pe drumurile care leagă zona de frontieră și zonele de recreere, iar pe de altă parte, creșterea activității proactive în prevenirea contravențiilor și accidentelor de circulație rutieră, precum și a altor tipuri de infracțiuni cu impact transfrontalier.

Continue reading “R. Moldova și România vor avea echipe comune de poliție în zona de frontieră”

România va construi o conductă pe sub râul Prut pentru a asigura locuitorii din patru raioane cu apă potabilă

România va ajuta Republica Moldova prin construirea unei conducte pe sub Prut pentru a asigura locuitorii din raioanele Nisporeni, Ungheni, Fălești și Glodeni cu apă potabilă, potrivit sursei citate.

Locuitorii din patru raioane ale R. Moldova ar putea fi asigurați cu apă potabilă pompată din România. Este vorba despre raioanele Ungheni, Nisporeni, Glodeni și Fălești care se confruntă cu probleme mari la capitolul apei potabile, aici nefiind apeducte centralizate, iar apa din fântâni este cu nitrați și fluor.

Continue reading “România va construi o conductă pe sub râul Prut pentru a asigura locuitorii din patru raioane cu apă potabilă”

Din septembrie, copiii primesc alocații majorate. Apoi urmează alte patru creșteri până la dublarea sumelor actuale

Alocațiile de stat ale copiilor vor fi dublate în baza unui act normativ oficializat vineri seară de Guvernul României. Totuși, dublarea se va face parcurgând cinci etape ce vor acoperi doi ani, dintre care prima urmează în septembrie 2020, astfel că se va ajunge la dublarea efectivă abia în 2022. În mod normal, alocațiile urmau să fie dublate într-o singură etapă, însă Guvernul spune că n-are fondurile necesare la dispoziție.

Continue reading “Din septembrie, copiii primesc alocații majorate. Apoi urmează alte patru creșteri până la dublarea sumelor actuale”

ADMITERE LA FACULTATEA TRANSFRONTALIERĂ

Studiază în Moldova, la standarde europene!

Universitatea Dunarea de Jos, cea mai mare din sud-estul Romaniei, oferă tinerilor basarabeni oportunităţi de studii la nivel european. Ei pot învăţa fie în Republica Moldova, fie la Galaţi.

„Cahul, Chisinau si Comrat, pentru care toate locurile de la licenta sunt bugetate cu bursa, un nr foarte important, de la master sunt bugetate si cu bursa, avem locuri si la doctorat.  Exista un site, www.admitere.ugal.ro, exista pentru cei care vor sa faca facultatea in Moldova un site al Facultatii Transfrontaliere si nr de telefon atat pt Moldova, cat si pt Romania”, a spus LUCIAN GEORGESCU, rector, Universitatea Dunărea de Jos, Galaţi.

Continue reading “ADMITERE LA FACULTATEA TRANSFRONTALIERĂ”